În fonetică, o vocală anterioară este o vocală articulată cu limba într-o poziţie avansată, dar fără a crea o îngustare a fluxului de aer care să poată fi clasificată drept consoană.

În limba română există două vocale anterioare, anume vocalele din cuvîntul bine :

• vocală închisă anterioară nerotunjită,

vocală mijlocie anterioară nerotunjită.

Efect asupra consoanei precedente

Atît în limba română cît şi în multe alte limbi, vocalele anterioare manifestă tendinţa de a transforma consoanele velare în consoane cu alte locuri de articulare: palatal, postalveolar sau alveolar. De exemplu, în conjugarea verbului a duce, atunci cînd consoana velară din rădăcina verbului este urmată în terminaţie de o vocală anterioară, consoana se devine postalveolara : duc → ducem , duci . Acelaşi fenomen se remarcă la declinarea substantivelor şi adjectivelor: fagul → fagii .

Vocale

Vorderzungenvokal | Front vowel | Voyelle antérieure | תנועות קדמיות | 前舌母音