Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizaţie internaţională a acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. Organizaţia îşi are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei, iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD).
Organizaţia oferă un cadru în care guvernele pot să îşi compare experienţele politice, să caute răspunsuri la problemele comune, să identifice practicile bune şi să-şi coordoneze politicile interne şi internaţionale. Aceasta este un forum, unde presiunea egală poate acţiona ca un stimulent puternic pentru îmbunătăţirea politicii şi pentru implementarea instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate. Schimburile de informaţii şi analize dintre guvernele OCDE sunt puse la dispoziţie de un secretariat din Paris. Secretariatul culege date, monitorizează trenduri şi analize şi prognozează dezvoltările economice. Acesta cercetează şi schimbările sociale sau modelele comerciale dezvoltate, mediul, agricultura, tehnologia, taxele şi alte domenii.
OCDE ajută guvernele în direcţia creşterii prosperităţii şi a luptei împotriva sărăciei prin creştere economică, stabilitate economică, comerţ şi investiţii, tehnologie, inovaţie, anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării. Trebuie să existe asigurarea că creşterea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului sunt obţinute împreună. Alte scopuri includ crearea de locuri de muncă pentru toţi, echitate socială, guvernare curată şi efectivă.
OCDE face eforturi pentru a înţelege şi a ajuta guvernele să răspundă la noi dezvoltări şi preocupări. Acestea cuprind comerţul şi ajustarea structurală, securitatea online şi provocările legate de reducerea sărăciei în lumea dezvoltată. De mai mult de 40 de ani, OCDE este una dintre cele mai mari şi mai de încredere surse de statistică comparată, statistică economică şi date sociale. Bazele de date OCDE cuprind o arie largă şi diversă, cum ar fi conturile naţionale, indicatorii economici, forţa de muncă, comerţul, ocupaţia, migraţia, educaţia, energia, sănătatea, industria, taxele şi impozitele, şi mediul. Cea mai mare parte a studiilor şi analizelor sunt publicate.
De-a lungul ultimei decade, OCDE a rezolvat o serie de probleme sociale, economice şi legate de mediu, adâncindu-şi legatura cu afacerile, uniunile comerciale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile. Negocierile de la OCDE în privinţa taxelor şi a preţurilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale în jurul lumii.
Sediul OCDE se află la Château de la Muette în Paris.
Candidaţii sunt:
Comerţ internaţional | Organizaţii economice internaţionale
OECD | Арганізацыя эканамічнага супрацоўніцтва і разьвіцьця | Организация за икономическо сътрудничество и развитие | Organització per a la Cooperació i el Desenvolupament Econòmic | Organizace pro hospodářskou spolupráci a rozvoj | OECD | Organisation for Economic Co-operation and Development | Organisation for Economic Co-operation and Development | Organización para la Cooperación y el Desarrollo Económico | OECD | Organisation de coopération et de développement économiques | OECD | Organizzazione per la Cooperazione e lo Sviluppo Economico | 経済協力開発機構 | OECD | Organisatie voor Economische Samenwerking en Ontwikkeling | Organisasjonen for økonomisk samarbeid og utvikling | Organizacja Współpracy Gospodarczej i Rozwoju | Organização para a Cooperação e Desenvolvimento Económico | Организация экономического сотрудничества и развития | Organizácia pre hospodársku spoluprácu a rozvoj | OECD | องค์การเพื่อความร่วมมือทางเศรษฐกิจและการพัฒนา | OECD | 经济合作发展组织
This article is licensed under the GNU Free Documentation License.
It uses material from the
"Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică".
Home Page • arts • business • computers • games • health • hospitals • home • kids & teens • news • physicians • recreation• reference • regional • science • shopping • society • sports • world