Normandia de Sus () este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei. Capitala regiunii este oraşul Rouen iar regiunea cuprinde 2 departamente.
În timpul Imperiului Roman, regiunea era divizată între mai multe oraşe stat foarte prospere. Ulterior regiunea a fost cucerită de către franci în secolul V, iar după cucerirea de către normanzi în secolul IX regiunea a căpătat un rol din ce în ce mai important în Istoria Europei.
Cucerirea Angliei din 1066 de către William Cuceritorul a reprezentat începutul unui lung conflict dintre Anglia şi Franţa pentru controlul Normandiei. care în ur,ătoarele secole a trecut în repetate rânduri din posesia unui regat în a celuilalt. În cele din urmă, Franţa a recâştigat definitiv regiunea între 1436 şi 1450, iar din 1468 a devenit domeniu regal. În timpul reformei noile idei religioase au găsit un suport puternic în regiune şi aceasta a fost afectată de Războiul religiilor dintre Catolici şi protestanţi din secolul XVI.
După Debarcarea din Normandia, în timpul celui de-al doilea război mondial au avut loc numeroase lupte pe teritoriul regiunii până la data de 12 septembrie 1944, zi ce marchează eliberarea ultimului oraş din Normandia de Sus - Le Havre.
Haute-Normandie | Alta Normandía | Alta Normandia | Haute-Normandie | Haute-Normandie | Haute-Normandie | Supra Normandio | Alta Normandía | Haute-Normandie | Haute-Normandie | Hôta-Normandie | נורמנדי עילית | Gornja Normandija | Felső-Normandia | Haute-Normandie | Alta Normandia | オート・ノルマンディー地域圏 | ზემო ნორმანდია | Haute-Normandie | Aukštutinė Normandija | Hoog-Normandië | Haute-Normandie | Ĥâote-Normaundie | Normandia Nauta | Górna Normandia | Alta-Normandia | Верхняя Нормандия | Horná Normandia | Haute-Normandie | 上诺曼底
This article is licensed under the GNU Free Documentation License.
It uses material from the
"Normandia de Sus".
Home Page • arts • business • computers • games • health • hospitals • home • kids & teens • news • physicians • recreation• reference • regional • science • shopping • society • sports • world