Mobilier este un termen colectiv, defectiv de plural, desemnând toate obiectele ce se pot muta sau care, uneori, sunt fixe (construite în sau între pereţi), care susţin atât corpul uman cât şi obiecte utile oferind capacităţi de menţinere, păstrare şi stocare. Astfel dulapurile, rafturile, scaunele, mesele, birourile, paturile, canapelele, etc. sunt diferite piese de mobilier, având diferite funcţii specifice.
Mobilierul poate fi nu numai un produs pur funcţional, dar şi un produs de design artistic, fiind considerat o formă de artă decorativă. În acest caz valoarea acestor tipuri de piese de mobilier depăşeşte cu mult valoarea obişnuită a unor piese de mobilier ce sunt doar funcţionale. Mobilierul poate avea adesea şi funcţii culturale, simbolice sau religioase specifice.
Mobilierul, în combinaţii cu alte obiecte funcţionale, aşa cum ar fi corpuri de iluminat sau ceasuri de perete, contribuie la realizarea spaţiilor interioare ambientale, conferind practicalitate, comfort, intimitate şi generând nota personală a celor ce locuiesc habitatul respectiv.
Multe piese de mobilier conţin sertare, uşi şi rafturi.
Artă | Bunuri de consum Casă Design industrial Habitat Mobilier
Moble | Nábytek | Møbel | Möbel | Furniture | Meblo | Huonekalu | Meuble | 家具 | Meubilair | Meble | Mobiliário | Мебель | Pohištvo | Möbler | 家具
This article is licensed under the GNU Free Documentation License.
It uses material from the
"Mobilier".
Home Page • arts • business • computers • games • health • hospitals • home • kids & teens • news • physicians • recreation• reference • regional • science • shopping • society • sports • world