Informaţie

Cuvântul informaţie - preluat din latină (informatio) prin intermediul limbii franceze (information) - este polisemantic, putând căpăta mai multe semnificaţii (uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile şi contextele foarte variate în care este folosit. În afara înţelesurilor din limbajul comun, el are şi alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (ştiinţific sau tehnic) fie ca şi concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor ştiinţe şi tehnologii al căror obiect de studiu este. Termenul informaţie este legată şi de un proces informaţional (succesiunea acţiunilor prin care se informează) dar şi de rezultatul acestui proces (volum, varietatea de informaţii obţinute) precum şi de unele fenomene specifice (fenomenul informaţional, explozia informaţională, etc.). De asemenea informaţia a început să fie considerată ca factor ontologic primordial, ce stă, împreună cu materia şi energia la originea universului.

Notă: Pentru ca sensul cuvântului informaţie să poată fi înţeles corect, trebuie cunoscute şi avute în vedere alte câteva concepte (semnificaţie,cunoaştere, adevăr, reprezentare, stimul mintal, erudiţie, cultură, comunicare, redundanţă, feedback, entropie, entropie negativă, ş.a.) precum şi regulile (sau seturile de reguli) asociate acestora.

Nici una din definiţiile sau conceptele existente pentru informaţie nu sunt unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguităţi, şi uneori chiar pierderi economice.

Notă: „Informaţie” este unul din cuvintele cel mai des folosite, de foarte multe ori abuziv. Diferite discipline ştiinţifice acordă diferite înţelesuri acestui termen, sau îi asociază omonime incoerente. Cu toate că de câteva decenii omenirea a păşit în era informaţională, iar societatea a trecut de la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, cuvântul informaţie este folosit adesea fără a se da atenţia cuvenită diferitelor sensuri pe care le poate căpăta. Deşi nu sunt sinonime, cuvintele cunoştinţe, informaţii şi date sunt adesea utilizate unul în locul altuia, producând confuzii.

În ultimul timp, tot mai mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă îşi pun întrebarea dacă este posibil de construit o teorie a informaţiei unică, general valabilă. Pe de altă parte, datorită presiunii exercitate în principal de impasul în care au ajuns cercetările în unele domenii (ştiinţa cogniţiei, biologie, psihologie, robotică, inteligenţa artificială etc.), se remarcă tot mai multe încercări de a îmbina şi de a suprapune diversele semnificaţii şi interpretări într-un singur concept universal acceptat.

Se poate spune că elaborarea a unui concept unic al informaţiei se află cam în acelaşi stadiu în care se găsea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX (deşi acest concept era cunoscut de câteva secole, oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă cum poate fi convertită o formă de energie în alta şi să scrie ecuaţia acestor conversii numai prin anii '40).

Aparenta contradicţie între diferitele concepte ale informaţiei existente astăzi este cauzată de faptul că majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit domeniu, şi, întotdeauna, pentru a fi definită, informaţia trebuie raportată la un sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbită, computerele, etc.

Ce este informaţia ?

Într-o definire mai sumară, se poate spune că informaţia reprezintă o reprezentare a realităţii printr-un set de simboluri accesibile simţurilor şi raţiunii umane.

Diverse tipuri (clase?) de informaţie

Informaţie – semnificaţia în limbajul cotidian

În limbajul popular, cotidian, într-un sens larg, unanim acceptat de marea majoritate a vorbitorilor din orice limbă, prin informaţie se înţelege:

faptele şi opiniile percepute sau obţinute în cursul vieţii de zi cu zi direct de la o altă fiinţă vie, din mass-media, din baze de date electronice şi din toate tipurile de fenomene observabile din mediul înconjurător.
lămurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare şi de documentare; izvoare, surse;
cunoştinţe comunicate de alţii sau obţinute prin investigaţii proprii ori cercetări personale; cunoştinţe acumulate din lectură, rapoarte despre evenimente recente sau necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de ştiri; cunoştinţe dobândite prin studiu sau instruire; cunoştinţe deduse din observaţii directe şi experienţa proprie.

Aceasta este sensul original al cuvântului care vizează în principal aspectul comunicativ şi în acelaşi timp, calitativ.

În ultimul timp, au intrat şi în limba română sensuri mai noi ori s-au adăugat la cele vechi precizări noi:

fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experienţei (fizice sau mentale) sau ale unui concept, în raport cu cunoştinţele prealabile, ce sunt cuprinse în semnificaţia unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicaţie a unui instrument, date experimentale, partitură muzicală etc.) care produc schimbări într-un concept (cum ar fi un plan sau o teorie).
acţiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunoştinţe, noutăţi, lămuriri, veşti, ştiri, îndrumări, precizări etc., unei persoane (sau unui grup de persoane) şi rezultatul ei (faptul de a şti că mesajul este recepţionat şi înţeles de către destinatar);
comunicare, veste, ştire, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situaţie nouă sau mai veche, dar de care acesta nu avea ştiinţă înainte de a fi informat;

Informaţia shannoniană

Claude Shannon, în lucrarea sa publicată în 1948 „A Mathematical Theory of Communications”, a dat un sens nou cuvântului informaţie:

Dacă un mesaj e are probabilitatea de apariţie p_e, informaţia asociată mesajului e, notată cu I se calculează cu formula:

I = log_α(1/p_e) = -log_α(p_e)

Dacă pentru baza logaritmului „α” se alege cifra „2”, atunci informaţia se măsoară în cifre binare sau mai scurt, biţi.

Shannon a evidenţiat latura obiectivă, aspectul cantitativ al informaţiei, considerată complet independentă de emiţător şi receptor, ca o reflectare naturală a structurii şi ordonării lumii reale. La el, informaţia este un termen matematic, abstract, ce desemnează o mărime ce poate fi măsurată şi tratată matematic la fel ca masa, energia sau altă mărime fizică. Termenul este legat de ideea intuitivă de previzibilitate şi de alegere.

Notă: Sensul special în care foloseşte Shannon acest termen nu trebuie confundat cu sensul în care este folosit în limbajul obişnuit, comun, unde are o valoare cognitivă, ce nu se regăseşte în accepţia conferită în această teorie matematică, accepţie preluată ulterior în alte multe ştiinţe şi teorii.

În această teorie, aspectul semantic al comunicaţiei este irelevant, nu contează sensul mesajului, ci faptul că acesta a fost selectat dintr-un set de mesaje posibile. Ceea ce este important de evaluat este cantitatea de informaţie emisă şi recepţionată.

Iniţial, termenul a fost definit în Teoria informaţiei, ca fiind o mărime ce exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dint-un set de evenimente posibile. Această definiţie este utilizată şi în prezent în teoria statistică a comunicaţiei, pentru a exprima incertitudinea înlăturată la apariţia unui set de simboluri definind o stare, din mai multe posibile, a unui element dintr-o reţea de comunicaţie.

Ulterior, semnificaţia termenului s-a extins la cunoaştere în general adică la apariţia - fie pentru om fie pentru un sistem de calcul - a fiecărui element nou, necunoscut anterior asupra realităţii înconjurătoare, cuprins în semnificaţia unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, portativ muzical, indicaţie a unui instrument etc.).

Informaţia genetică

Prin informaţie genetică se înţelege informaţia codificată în materialul genetic cu care este înzestrat orice organism viu, (unicelular sau pluricelular) de pe planeta noastră. Totalitatea informaţiei genetice dintr-un organism se numeşte genotip.

Informaţia genetică este stocată în structura macromoleculară complexă a acidului dezoxiribonucleic (ADN), care este prezent atât în nucleul fiecărei celule (ADN nuclear care are rolul principal în stocarea informaţiei genetice) dar şi în afara acestuia (ADN extranuclear).

Notă : ADN-ul şi ARN-ul (acidul ribonucleic) – un alt acid nucleic ce are un rol principal în transmiterea informaţiei genetice - , sunt substanţe chimice macromoleculare obţinute prin polimerizarea unor unităţi mai simple, numite nucleotide. O nucleotidă este constituită dintr-un radical fosforic, un zahar şi o bază azotată. Zaharurile care intră în alcătuirea acizilor nucleici sunt riboza la ARN şi dezoxiriboza la ADN. Bazele azotate din macromolecula de ADN sunt: adenina (A), guanina (G), citozina (C) şi timina (T). La ARN, în locul timinei se află uracilul (U). Macromolecula de ADN este bicatenară, fiind formată din două lanţuri polinucleotidice, înfăşurate elicoidal în jurul unui ax comun, formând astfel un dublu helix. ARN are în general o structură monocatenară, fiind alcătuit dintr-un singur lanţ polinucleotidic.

Întreaga cantitate de material genetic dintr-un organism se numeşte genom. Există un genom nuclear şi un genom celular. Genomul nuclear este reprezentat de una (la procariote) sau mai multe (la eucariote) macromolecule de ADN bicatenar denumite cromozomi. Numărul acestora este o caracteristică de specie, fiind acelaşi pentru toţi indivizii unei specii şi pentru toate celulele somatice ale unui organism.

ADN-ul reprezintă moştenirea biologică a unui organism şi controlează dezvoltarea, reproducerea şi auto-repararea acestuia. Pentru realizarea acestor procese este necesară transmiterea informaţiei genetice ce se realizează prin copierea ADN-lui în proteine şi alte produse. Copierea se face în două etape, transcripţie şi translaţie (la eucariote există o etapă intermediară de eliminare a intronilor):

transcripţia constă în preluarea informaţiei genetice a unor porţiuni din ADN de către o moleculă a aşa numitului ARN mesager - ARNm;
translaţia constă în traducerea pe baza unui cod, numit cod genetic, a secvenţei de baze azotate (ce reprezintă informaţia genetică preluată prin transcripţie) într-o secvenţă de aminoacizi ( molecula de ARNm este „citită” de către nişte organite celulare numite ribozomi, alcătuite din ARN ribozomal – ARNr - şi alte biomolecule, şi, pe baza informaţiei conţinute, este sintetizată din aminoacizi individuali catene polipeptidice ce includ şi proteinele);

Codul genetic este universal, fiind acelaşi pentru toate organismele vii, în sensul că el face ca fiecărei secvenţe de trei baze azotate (denumite codon) să-i corespundă un anumit aminoacid. Ultimele cercetări au pus totuşi în evidenţă câteva excepţii de la universalitatea codului genetic.

Pe macromolecula de ADN, care conţine un număr extrem de mare de nucleotide, există între câteva mii şi câteva sute de mii de secvenţe polinucleotidice, numite segmente, care codifică sinteza unor proteine sau a altor biomolecule. Aceste segmente (ce sunt subdiviziuni ale cromozomilor) se numesc gene structurale. În afară de acestea mai există şi alte tipuri de gene (gene operatoare, gene reglatoare, promotor) cu rol de reglare a activităţii genelor structurale (reglaj genetic).

Absenţa unui mecanism care să poată inversa direcţia acestui proces de la proteine către ADN stă la baza faptului că experienţa pe care un organism o câştigă în timpul vieţii nu poate fi moştenită de fiinţele biologice.

Alterările apărute în transmiterea informaţiei genetice între generaţii duc la mutaţii genetice şi acestea la selecţia naturală.

Notă : Uneori, în procesul de copiere a ADN-ului se produc greşeli. Celulele au un mecanism care verifică şi corectează aceste greşeli, dar, uneori, câte o greşeală scapă necorectată, rezultatul fiind o mutaţie genetică.

Ansamblul însuşirilor morfologice, fiziologice şi biochimice ale unui individ, rezultate din interacţiunea genotipului cu mediul se numeşte fenotip. Diferitele caractere individuale sunt rezultatul interacţiunii informaţiei genetice din moleculele de ADN nuclear şi extranuclear cu condiţiile de mediu. Cercetările recente au scos în evidenţă faptul că aceste interacţiuni nu sunt suficiente pentru a explica toate caracterele individuale, deci mai trebuie să existe undeva un stoc de informaţie. Unii cercetători încearcă să identifice noi structuri informaţionale biomoleculare, în timp ce alţii sunt de părere că această informaţie ar putea avea un suport de o altă natură (de natură spirituală). Deocamdată nici una din aceste versiuni nu a fost demonstrată, dar cercetările continuă.

Informaţia – factor ontologic

Sunt destui oameni de ştiinţă care dau informaţiei o accepţiune fizică, admiţând că informaţia, alături de materie şi energie este una din componentele originale a Universului, şi, ca şi acestea, ea are a realitate fizică a sa.

În 1990, biologul şi fizicianul Tom Stonier, susţinea ideea că informaţia este „o expresie a organizării energiei şi materiei în evoluţia Universului. Oamenii sunt expresia evoluţiei naturale a organizării materiei, energiei şi informaţiei.” Există o creştere exponenţială, în spirală a informaţiei: „complexitatea utilizează complexitatea anterioară pentru a se înălţa din nou până la cel mai înalt nivel de complexitate, construind astfel informaţia până la infinit”. (1990 - Information And The Internal Structure Of The Universe).

Mai târziu, în 1997, Stonier susţine că: „… descrierea oricărui sistem fizic cuprinde nu doar parametrii care definesc cantitatea de materie şi de energie, ci şi cantitatea de informaţie, iar orice schimbare într-un sistem trebuie să ţină seama nu numai de schimbările în energie sau masă, ci şi de schimbările în informaţia conţinută de sistem.” Mai mult, spune Stonier, „dacă informaţia este o componentă intrinsecă a tuturor sistemelor fizice, atunci toate legile fizicii trebuie reevaluate” (1997 - Information and Meaning: An Evolutionary Perspective).

În 1996, academicianul Mihai Drăgănescu face o descriere originală a structurii unui Univers complet (raţional şi iraţional). Descrierea, nefiind decât un ansamblu de ipoteze coerente, nu se bazează pe rezultate obiective ale astrofizicii, dar se remarcă prin faptul că este coerentă cu ştiinţa modernă şi permite explicarea a numeroase contradicţii cu care se confruntă filosofia ştiinţei (1996 - L'Universalité ontologique de l'information ).

Informaţia - resursă economică şi serviciu de primă necesitate

În ultimele decenii ale sec. XX, creşterea gradului de informatizare a proceselor industriale precum şi a creşterii gradului de folosire a informaţiilor în rezolvarea problemelor umane a făcut ca informaţia să fie considerată ca o resursă economică, întrucâtva egală cu alte resurse cum ar fi munca, materia primă şi capitalul. Această perspectivă scoate în evidenţă faptul că posesia, manipularea şi folosirea informaţiei poate îmbunătăţi raportul cost-eficienţă în multe procese fizice sau cognitive. Ca resursă individuală şi socială, informaţia are câteva caracteristici ce o deosebesc de noţiunea tradiţională de resursă economică. Spre deosebire de alte resurse economice, informaţia este practic nelimitată, având limite aparente impuse doar de timp şi de capabilitatea cognitivă umană. Această caracteristică provine din faptul că informaţia, ca resursă economică difuzează natural (se poate propaga singură), rata de reproducere a informaţiei este mai mare decât rata de consum şi, informaţia nu suferă schimbări în cadrul tranzacţiilor (poate fi numai partajată, folosită în comun). În acelaşi timp, informaţia este compresibilă, atât sintactic cât şi semantic. Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o viteză foarte mare, şi abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o deţine, stau la baza remodelării unor industrii sociale (cum ar fi cercetarea, educaţia, activitatea editorială, comerţul) şi chiar a politicii. Preocuparea socială privind administrarea resurselor informaţionale s-a extins în domeniul tradiţional al bibliotecilor şi al arhivelor şi, a cuprins şi informaţia organizatorică, instituţională şi guvernamentală în ceea ce a căpătat numele de managementul resurselor informaţionale.

A doua percepţie a informaţiei (ce datează din aceeaşi perioadă), este aceea de serviciu de primă necesitate, care a determinat dezvoltarea în întreaga lume a unui nou segment a economiilor naţionale: sectorul de servicii informatice. Beneficiind de avantajele proprietăţilor informaţiei şi construind o percepţie a utilităţii şi valorii sale individuale şi sociale, acest sector furnizează o largă gamă de produse şi servicii informatice.

Relaţia între conceptul de informaţie şi alte concepte

de editat

informatică

Gourt Home::Gourt :: Informaţie