Ideogramă

Ideograma ji cursiva.png. Reprezentarea ideografică a unui copil 子 sub un acoperiş 宀 avea iniţial sensul de "a îngriji," şi a căpătat pe parcursul secolelor sensul de "literă", "cuvînt" sau "ideogramă".]]

Ideogramele (din greceşte ιδεα idea "idee" + γραφω grapho "a scrie") sînt definite ca fiind simboluri grafice care reprezintă cuvinte sau morfeme. În timp ce limbile alfabetice preferă reprezentarea grafică a fonemelor printr-o colecţie de simboluri mai mult sau mai puţin fonetice, limbile ideografice au ales ca reprezentare a cuvintelor aceste ideograme, care au capacitatea de a transmite în primul rînd idei, sensuri. Această calitate permite aceloraşi ideograme să fie folosite în limbi diferite, cu pronunţii diferite.

În antichitate, diferite variante de scrieri ideografice erau practicate de sumerieni, babilonieni, asirieni, hitiţi şi egipteni care alcătuiau civilizaţiile mesopotamiene şi nord-africane, şi în Extremul Orient de către chinezi.

Atît hieroglifele egiptene cît şi scrierea cuneiformă sumeriană au derivat din vechi ideograme folosite ca simboluri fonetice, aşa cum astăzi cifra 4 este uneori folosită în engleză pentru scrierea prescurtată a cuvîntului for (pentru) din cauza similitudinii fonetice cu numeralul four. Cheia pentru descifrarea scrierii hieroglifice a constat în înţelegerea faptului că hieroglifele sînt o formă de scriere fonetică (v. Piatra din Rosetta).

Ideogramele de origine chineză sînt astăzi folosite în: limba chineză, unde au rămas unicul mod de scriere, limba japoneză, unde sînt însoţite şi de caractere fonetice (hiragana şi katakana), şi limba coreeană din Coreea de Sud, unde deşi marea parte a scrierilor folosesc alfabetul fonetic hangul, caracterele chinezeşti rămîn necesare de exemplu pentru distingerea omofonelor, scrierea numelor de persoane şi locuri şi în literatura academică.

În Coreea de Nord scrierea fonetică hangul a înlocuit complet scrierea ideografică.

În limba vietnameză s-au folosit ideogramele începînd în secolul al XIII-lea, dar pe parcursul secolului al XX-lea s-a renunţat treptat la scrierea ideografică acum folosindu-se exclusiv o scriere fonetică bazată pe alfabetul latin la care s-au adăugat elemente de diferenţiere a numeroaselor vocale şi de marcare a tonurilor.

Caracterele chinezeşti

Deşi convenţional caracterele chinezeşti (漢字 hànzì în chineza mandarină) sînt numite ideograme, în lingvistica tradiţională chineză ele se împart în cel puţin cinci categorii, din care numai una sau două ar putea fi traduse prin termenul "ideogramă". Aceste categorii sînt: pictograme, ideograme, caractere indicative, compuşi formă-sunet şi caractere împrumutate.

Pictogramele sînt derivate din desene stilizate ale obiectelor pe care le denotă. De exemplu 山 (munte), 川 (rîu), 月 (lună), 人 (om).

Ideogramele propriu-zise se compun din pictograme alese astfel încît să alcătuiască o anumită "poveste" pentru a reprezenta idei mai complexe. De exemplu, soarele 日 şi luna 月 combinate într-un singur caracter 明 capătă sensul de strălucitor. Similar, caracterul pentru ţară 國 este compus din pictograma regiune 域 împrejmuită de o "cutie." Aceste ideograme sînt însă relativ puţine la număr.

Caracterele indicative nu sînt desene ale unor obiecte, dar "indică" felul în care acestea se folosesc. De exemplu 下 (jos) se compune dintr-un T cu o mică linie sub bara orizontală; similar 上 înseamnă sus.

Compuşii formă-sunet formează categoria cea mai numeroasă a caracterelor chinezeşti (circa 90%). Aceste caractere conţin informaţie şi despre pronunţie şi despre înţeles; ele se pot analiza ca fiind compuse dintr-o unitate de clasificare semantică, reprezentată de pictograma pentru peşte, cal, apă, etc., combinată cu o unitate fonetică, pronunţată la fel într-o limba dată. De exemplu caracterul 妈 (mamă) are în partea stîngă elementul de clasificare 女 (feminin), iar în dreapta pictograma unui cal, care se întîmplă să aiba pronunţia aproximativă "ma", mamă.

Caracterele împrumutate sînt omofone a căror încărcătură semantică este mică sau chiar nulă; ele sînt folosite în lipsa altora mai "inventive."

Ideogramele japoneze şi cele coreene

Ideogramele japoneze, numite în limba japoneză kanji, şi ideogramele coreene, numite în coreeană hanja, sînt în cea mai mare parte caractere chinezeşti, care în procesul de preluare au suferit uneori schimbări ale formei (mai ales în limba japoneză) şi devieri semantice. Pe principiul caracterelor chinezeşti, japoneza şi coreeana au creat la rîndul lor ideograme proprii, care la anumite momente din istorie au devenit necesare şi care nu aveau un corespondent în limba chineză. Aceste "invenţii" locale se numesc în japoneză 国字 kokuji (textual, caractere naţionale), iar în coreană 國字 (국자) gugja.

Amîndouă limbile au folosit la început ideogramele chinezeşti doar pentru a reprezenta cuvinte chinezeşti şi native cu acelaşi înţeles, dar pe parcurs au început să le folosească şi fonetic. Acest proces a avut ca efect dezvoltarea unor moduri de scriere fonetice, hiragana şi katakana (numite împreună kana) în japoneză şi hangul în coreeană. În timp ce kana au fost obţinute prin simplificarea extremă a unur caractere chinezeşti folosite fonetic, hangul este un mod de scriere inventat pe baze ştiinţifice în 1443, astfel încît fiecare caracter (reprezentînd o silabă) se compune numai din elemente fonemice.

Sisteme de scriere

Gourt Home::Gourt :: Ideogramă

Caracterele chinezeşti

Ideogramele japoneze şi cele coreene