article

Genul Camellia grupează aproape 120 specii originare din regiunile tropicale şi subtropicale din Asia de Sud-Est, China şi Japonia. Se întâlnesc în pădurile situate la o înălţime medie deasupra nivelului mării.

Se zice că a existat un botanist evreu, tocmai în secolul XVII, Georg Joseph Kamel (cu numele latin Gregorius Josephus Camellus), care a transportat această plantă din Filipine în Europa şi în onoarea sa a fost denumită camelia.

Toate speciile din acest gen sunt arbuşti sempervirescenţi şi arbori ce ajung la o înălţime de 2–20 m. Frunzele sale sunt alternate, simple, groase, cerate, lucioase, cu o lungime de 3-17 cm. Florile sunt în general mari, având în diametru 1–12 cm, cu 5–9 petale (în mediul lor natural). S-au realizat hibrizi cu dublu sau multiple corole şi un număr mare de petale. Culoarea variază de la alb la roşu şi roz, puţine specii fiind galbene. Fructul este o capsulă uscată, împărţită în 1-5 compartimente, fiecare cu 1-8 seminţe.

Cultivare şi utilizare


Camellia sinensis are o importanţă comercială majoră, deoarece ceaiul se face din frunzele sale. Uleiul de ceai este un ulei dulce, pentru gătit, produs prin presarea seminţelor de Camellia sinensis sau Camellia oleifera.

Multe alte specii de camelie sunt crescute ca plante ornamentale pentru florile lor; până acum, au fost selectate aproximativ 3000 de varietăţi şi hibrizi, multe dintre ele cu flori duble. Camellia japonica este cea mai cultivată specie, având peste 2000 de varietăţi numite; după aceasta, urmează C. reticulata, cu peste 400 de varietăţi numite şi C. sasquana, cu peste 300 de varietăţi numite. Hibrizi populari sunt C. × hiemalis (C. japonica × C. sasquana) şi C. × williamsii (C. japonica × C. salouenensis). Aceştia sunt foarte preţuiţi în Japonia şi în alte părţi datorită faptului că înfloresc foarte devreme, printre primele flori care apar iarna târziu. Îngheţurile târzii pot dăuna florilor.

Camellia japonica este floarea statului Alabama şi floarea municipiului chinez Chongqing.

Galerie


Image:Cameliasasanqua 6637.JPG|Camellia sasanqua Image:Camellia_japonica.jpg|Camellia japonica 'Pink Perfection' Imagine:Camellia redoute.JPG|Desen reprezentând Camellia japonica Image:Camellia japonica SZ82.jpg|Ilustraţie din secolul XIX Image:Double-flowered Camellia.jpg|Camelie cu flori duble

Ericales

Kamelia | Kamelie | Camellia | Camelia | Camellia | Camellia | Camellia | ツバキ | Kamelia (roślina) | Camellia | 山茶花

 

This article is licensed under the GNU Free Documentation License. It uses material from the "Camellia (plantă)".

Home Pageartsbusinesscomputersgameshealthhospitalshomekids & teensnewsphysiciansrecreationreferenceregionalscienceshoppingsocietysportsworld